Producătorii pot utiliza marca „Produs în Arie Naturală Protejată”

Împreună cu colega mea Adi Croitoru, președintele Agenției Naționale pentru Ariile Naturale Protejate, am prezentat băcăuanilor modul în care producătorii pot utiliza marca „Produs în Arie Naturală Protejată”.

Marca înregistrată „Produs în Arie naturală protejată” va reuni toate produsele care își au originea într-una din cele peste 1.500 de arii naturale care sunt în România. Printre produse se află: brânzeturi românești, sucuri naturale, ceaiuri din plante medicinale, vin sau pălincă tradițională, ii, servicii turistice șamd.

Orice producător poate obține dreptul de autorizare și folosire a acestei mărci după ce solicită la Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate și parcurge un proces de auditare locală a produsului. Auditul local, care va fi derulat prin ANANP, va presupune, în primul rând, evaluarea circuitului de producție și măsura în care acesta provine dintr-o arie naturală protejată.

Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate a deschis și un magazin online care va vinde toate produsele care solicită și obțin dreptul de folosire a noii mărci înregistrate. Producătorii care accesează această facilitate mai au și avantajul că sunt punctați mai bine dacă aplică pentru fonduri europene.